Privat
2 ani în urmă
13 Vizualizări

Casa de vacanță Spiritul Deltei

Cazare

Dacă doriți un resort sau dacă sperați ca Sfântu Gheorghe să semene cu Mamaia, nu mai citiți descrierea, nu este ceea ce căutați! NU suntem hotel de 4*, nici resort, suntem o pensiune de familie unde nu este totul perfect, dar încercăm să facem șederea cât mai plăcută tuturor celor care ne vizitează. Nu avem restaurant cu meniu a-la carte, dar vă putem oferi mâncăruri tradiționale și nu numai, nu avem piscină, dar suntem la 2.5 km de plajă, iubim delta și dorim să vă ducem în excursii în cele mai frumoase locuri din zonă. Situată în centrul localității Sfântu Gheorghe, în apropierea Supermarketului, Casa de vacanță Spiritul Deltei oferă cazare în camere duble, apartamente cu două dormitoare sau camere de familie (triple/ cvadruple), în funcție de necesitățile clienților. Toate camerele au aer condiționat și baie proprie. Cvadruplele tip studio de la mansardă au în plus minibar. La parter există un apartament cu două dormitoare, hol, baie și o terasă proprie generoasă, cu frigider propriu și AC pe holul apartamentului. În camerele de la etaj copiii până la 3 ani pot fi cazați gratuit, iar pentru cei peste 3 ani se achită tarif suplimentar (jumătate din tariful pentru adult chiar dacă nu se solicită pat suplimentar) în situația în care se depășește capacitatea camerei (de exemplu, doi adulți și un copil în camera dublă sau doi adulți și 3 copii în cvadrupla). În toată unitatea există internet wireless, dar camerele nu sunt dotate cu televizoare. Deocamdată, TV există doar la terasă. În sezonul rece încălzirea vilei se face în sistem centralizat pentru a asigura un ambient plăcut în întreaga casă. La etaj există un frigider la dispoziția turiștilor cazați în unitate, iar apartamentul de la parter și camerele de la mansardă au propriul frigider. Anul acesta vom inaugura încă un corp de clădire, o căsuță construită în mod tradițional, cu acoperiș din stuf și prispă generoasă, unde avem doar camere duble cu pat matrimonial și baie proprie, bineînțeles, dar fără AC deocamdată. Servirea mesei se poate asigura în aer liber la o terasă umbroasă sau în sala de mese închisă, dotată cu aer condiționat. În curte există un foișor cu grătar pe care îl pot folosi și turiștii. Locația este recomandată iubitorilor de animale, nu doar pentru că ne plac acești oameni, ci și pentru că avem un pisoi și doi câini rasa vizsla maghiară, foarte prietenoși și jucăuși, mai ales cu copiii, și nu vrem ca cei care aleg să vină la noi să posteze comentarii negative din acest motiv. Curtea este mare, cu vegetație, cu mulți smochini și cu salcâmi între care se pot instala hamace. Pentru copiii până la 8 ani am amenajat în curte un loc de joacă cu trambulină, căsuță, leagăne și tobogan. Piscina pentru copii are adâncimea de 1m. Trebuie să știți că oferim doar pachete cu cazare și transfer cu șalupa din Mahmudia sau Murighiol. De asemenea, vă asigurăm gratuit și transportul bagajelor de la șalupă până la pensiune și vă putem sprijini în rezervarea unui loc de parcare în Mahmudia. Costul transferului sau al parcării nu este inclus în tariful afișat pentru cazare cu mic dejun, dar din păcate platforma nu ne permite să îl afișăm aici. Dispunem de mai multe tipuri de ambarcațiuni (a se vedea rubrica ` Despre Sfântu Gheorghe`) și anume: pentru transfer Corsar 730 water taxi 225 CP, pentru excursii Corsar 730 tour 115 CP și Lotca 10 persoane 60 CP, pentru pescuit barca Pescarus 6 CP. Așadar, pe lângă transfer de la Mahmudia/Murighiol, organizăm și excursii în Delta cu ambarcațiuni de agrement de 10/12 persoane. Posesorii de permis de conducător ambarcațiune de agrement cat. D pot închiria barca Pescarus pentru a merge la pescuit, iar amatorii de aventură pot închiria caiace și canoe de 1 sau 2 locuri. Mai multe detalii despre trasee și costuri vom discuta la telefon. Vă rugăm să ne contactați și telefonic, indiferent dacă ați completat sau nu formularul de pe turistinfo prin care solicitați cazare, pentru a putea discuta toate detaliile legate de o posibilă rezervare. Vă așteptăm cu drag!
Facilități:
✔️ grădină/curte
✔️ WiFi gratuit
Contact:
Telefon: 0745 618 528
Adresa: Sfântu Gheorghe, str. A Ix- A , nr. 34
GPS: 44.89805394303753,29.593215770886218

Scrie o recenzie

Trebuie să Conectare sau Înregistrează-te pentru a posta o recenzie
Cazare
Membru din: 2 ani
Utilizatorul este offline
Vezi toate ofertele
Adaugă la favorite
Adaugă la comparare
Raportează abuzul
© 2026 - 150.ro - Cazare, Pensiuni, Hoteluri, Obiective Turistice. Toate derpturile rezervate.